Maintenance
Maintenance
Previous
Previous Product Image

Distribuitor 3 prize camuflat în mobilier, USB- metalizat-satinat

395,07 lei
Next

Lampă de ghidare LED cu senzor tactil

13,87 lei
Next Product Image

Reflector cu COB-LED , şi senzor de mişcare şi lumină

49,36 lei

Cu acest reflector puteţi uita de spaţiile întunecate. La lumină slabă, porneşte iluminarea şi la cea mai mică mişcare pe care o sesizează.  Uşor de montat şi de instalat, poziţionarea fiind la fel de simplă prin rotirea carcasei în formă de glob. În funcţie de reglaj, iluminarea persistă timp de max. 25 sec., după care se stinge automat până la sesizarea unei noi mişcări. Nu aveţi nevoie de întrerupător, sau telecomandă. Ideal pe terase, antreuri, pivniţe, sau în orice locaţie cu iluminare precară. Se va folosi numai în interior, sau în spaţii acoperite. Înainte de utilizare îndepărtaţi globul din suport, demontaţi-l prin deşurubare, introduceţi bateriile AA şi selectaţi modul de lucru.     

    COB LED  de foarte mare intensitate luminoasă

    Funcţionează cu 3 baterii AA (nu este accesoriu)

    Temporizare: 0 – 25 sec.

    Protecţie: IP42, numai pt. uz interior, sau acoperit

    Fixare pe perete

    Nu necesită conectare la reţea

    Execuţie tip sferă, rotativă.

2 moduri de lucru

    Auto (detectare mişcare şi lumină)

    Iluminare continuă

Unghi senzor: 120°

Raza de acţiune senzor: 0 – 5 m

Intensitate: 120 Lumen

Alimentare: 3 baterii AA (nu este accesoriu)

Protecţie: IP42, protejat la stropi

Temporizare:               0 – 25 sec.

Culoare: Alb

Montare:   Şuruburi, dibluri (accesoriu)

Add to Wishlist
Add to Wishlist
Compare
SKU: 55268 Categories: , ,

Description

Shopping cart

0
Add 399,00 lei more to get Free Shipping!
0%
image/svg+xml

No products in the cart.

Continue Shopping

Select at least 2 products
to compare